Pentru a alege mărimea potrivită, ghidaţi-vă după o piesă de lenjerie pe care o aveţi deja, iar pentru mai multă siguranţă urmaţi instrucţiunile de mai jos.

Cu excepţia cazurilor în care se precizează altfel, mărimile de sutien de pe site-ul nostru sunt indicate în standard EUR, sistemul de mărimi cel mai uzual în România.

Dacă nu ştiţi care este mărimea dvs. sau doriţi să o verificaţi, este necesar să vă cunoaşteţi măsurile. În acest scop, folosiţi un metru de croitorie sau, în lipsa acestuia, o sfoară şi o riglă.

Pe cât posibil, în timpul măsurătorii ţineţi centimetrul în plan orizontal (nu oblic), astfel încât să vină la aceeaşi înălţime în spate ca în faţă. Măsuraţi ţinând centimetrul direct pe piele, lipit de corp, însă nu prea strâns.

  1. Măsuraţi partea cea mai plină a bustului.
  2. Măsuraţi circumferinţa toracelui sub bust.
  3. Măsuraţi circumferinţa taliei.
  4. Măsuraţi circumferinţa părţii celei mai pline a şoldurilor.

Pentru a determina mărimea de care aveţi nevoie, consultaţi tabela accesibilă din pagina oricărui produs.

Deoarece pot exista diferenţe de la un producător la altul, vă recomandăm să consultaţi tabela de mărimi pentru fiecare producător.

În cazul în care sunteţi familiară cu produsele de o anumită marcă şi ştiţi care este mărimea potrivită pentru dumneavoastră, comandaţi în continuare aceeaşi mărime.

Ultima actualizare a acestei pagini: 30 iun. 2008